FII AVOCAT ÎN ŞCOALA TA!

Baroul Vrancea implementează proiectul ,,Fii avocat în școala ta!”, proiect de responsabilizare socială inițiat de Uniunea Națională a Barourilor din România, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea.

Ca urmare a acestei inițiative, coordonatorul proiectului, av. Ana-Viorica Pușcașu și inspectorul școlar general, prof. Gabriela-Daniela Marchitan, au semnat Protocolul de colaborare privind educația juridică în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Vrancea.

Proiectul se derulează începând cu data de 28 martie 2022 până la data de 15 iunie 2022, în școlile din județul Vrancea și este un proiect de responsabilizare socială a elevilor în vederea deprinderii cunoștințelor elementare de drept precum și promovarea unei culturi a legalității în societate menite să încurajeze, la o vârstă fragedă, respectul față de lege, echitate socială și atitudine civică.

Proiectul presupune realizarea a câte cinci module de educație juridică, la fiecare clasă, într-un cadru flexibil și atractiv, pe teme de interes pentru tineri, prezentate într-un limbaj accesibil și adaptat nivelului de studiu al elevilor.

Avocații implicați în proiect, Mariana Bîrsan, Daniela-Anișoara Coman, Simona Negrea, Ramona Roman, Danuț Pleșa-Plugaru, Ana-Viorica Pușcașu, Ana-Maria Stănilă și Manuela-Florentina Suciu, vor susține 5 module de educație juridică non formală, în zece școli din județul Vrancea- Școala Gimnazială ,,Dr. Costică Bălan” Poiana Cristei, Școala Gimnazială Milcovul, Școala Gimnazială Urechești, Școala Gimnazială Găgești, Școala Gimnazială Gura Caliței, Școala Gimnazială ,,Emil Atanasiu” Garoafa, Școala Gimnazială ,,Ștefan cel Mare” Focșani, Școala Gimnazială ,,Principele Șerban Ghica și Princepesa Aristița Ghica” Sihlea, Școala Gimnazială ,,Petrache Blîndu” Ciușlea, Școala Gimnazială Homocea-Structura Lespezi)- și în șapte colegii și licee -Colegiul Tehnic Auto ,,Traian Vuia” Focșani, Colegiul Economic ,,Mihail Kogălniceanu” Focșani, Liceul Teoretic ,,Ioan Slavici” Panciu, Colegiul Tehnic ,,Ioan Mincu” Focșani, Colegiu Național Pedagogic ,,Spiru Haret” Focșani, Liceul de Artă Gheorghe Tattarescu” Focșani, Colegiul Tehnic ,,Gheorghe Balș” Adjud.